Si daca el nu ar fi... cum as fi eu? Cum m-as trezi dimineata? Cum mi s-ar scurge clipele pana cand soarele se topeste in zare, stiind ca nu ma asteapta nimeni sa-mi spuna o vorba buna? Sau rea. E evil. Recunosc, sunt o martira.
Nu, nu chiar asa. Sa spun ca mi-as dori sa fiu acolo? Cliseu. Sa spun ca il ador? Ei da, suna banal. Dar de fapt cine e el? Il cunosc mai bine decat se cunoaste el insusi. Stiu sa ii ghicesc miscarile, sa ii anticipez vorbele. Si cu toate astea e un strain. Ma priveste cu ochi goi. As vrea sa sparg asta bariera de gheata. Sa ma uit si sa vad un soare in suflet.
Cum vad eu relatia? Nu o vad. Nici nu exista decat in mintea mea. In sperantele mele, in visul meu. El exista. E departe si totusi uneori il simt atat de aproape. Ii simt rasuflarea in ceafa si cum ma tine in brate, ii simt inima batandu-i in piept.
O inima... ce fragil lucru. Ce ma face pe mine sa alerg si sa ma zbat e o inima. A mea, a lui...de mult le-am considerat doar una, bat la unison. O fi doar in imaginatia mea? De multe ori i-am ascultat-o si da, batea in ritmul meu.
Poate ma macina gandul ca ar putea sa-si gaseasca o alta inima latina, ce sa bata mai focos decat a mea, sa ma astupe, sa ma inabuse... Poate ma tem ca marea azurie il va fermeca iar spuma marii, prefacuta in fata, il va vraji. Poate ma tem ca o fata va rasari intr-o zi dintr-o portocala , si o va face regina lui... ca in poveste.
Si cu toate astea... m-as face magician sa ii dau in dar luna sa o prinda la curea si stelele sa isi faca tinte. I-as da un ghetar intr-o sticluta de apa pura, o aripa de inger, visul de dimineata, cantatul greierilor intr-o zi de vara, mirosul strugurilor bine copti...Un nor zburdalnic i l-as face zmeu, un lan de grau i l-as face palat de aur...
Pe toate le-as aduna sa i le fac cadou. Fara nici o zi speciala.
E superb sentimentul, dimineata cand deschizi ochii sa fii intampinata cun un zambet, cu imensitatea ochilor albastri si cu un "buna dimineata". Te iubesc!
luni, 10 august 2009
sâmbătă, 2 mai 2009
In cautarile mele pe youtube, in cautare de muzica veche, alaturi de care am copilarit, am gasit si asta:
Aici sunt si versurile.....
Terminîndu-şi rostul lor
Lîngă noi se sting şi mor
Dragii noştri, dragi părinţi.
Cheamă-i Doamne, înapoi
Că şi-aşa au dus-o prost
Şi fă-i tineri cum au fost
Fă-i mai tineri decît noi.
Pentru cei ce ne-au făcut
Dă un ordin, dă ceva
Sa-i mai poţi întîrzia
Să o ia de la-nceput.
Au plătit cu viaţa lor
Ale fiilor erori
Doamne, fă-i nemuritori
Pe părinţii care mor.
Ia priviţi-i cum se duc
Ia priviţi-i cum se sting
Lumînări în cuib de cuc
Parcă tac şi parcă ning.
Plini de boli şi suferinţi
Ne întoarcem în pămînt
Cît mai sîntem, cît mai sînt,
Mîngîiaţi-i pe părinţi.
E pămîntul tot mai greu
Despărţirea-i tot mai grea
Sărut mîna, tatăl meu!
Sărut mîna, mama mea!
Dar de ce priviţi aşa
Fata mea şi fiul meu
Eu sînt cel ce va urma
Dragii mei mă duc şi eu.
Sărut mîna, tatăl meu!
Sărut mîna, mama mea!
Rămas bun, băiatul meu!
Rămas bun, fetita mea!
Tatăl meu, băiatul meu,
Mama mea, fetïţa mea!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)


