Îmi pare aşa ciudat, c-avem atâta vreme pentru ură, când viaţa nu-i decât o picătură între acest moment şi celălalt...şi e de neînţeles de trup că nu culegem flori, că nu privim la cer mai des, că nu iubim, noi, care atât de repede murim... Să te caut, de-aş putea măcar să-ncerc ...sufletu-mi nebun şi singur, fremătând ...te văd, te ating, te simt şi te iubesc ...nălucă eu oare sunt de atâta căutare, sau poate de-o prea lungă aşteptare într-un frig pustiu, încerc să mă agăţ cu fiecare pas cel fac de-a ta umbra ce-mi dispare ... strig, disper şi ... doare, încotro te duci şi de cine fugi ... sunt obosită şi tremur la a ta umbra ce-mi apare-n vis ... nu te cunosc, nu iţi vorbesc, doar te iubesc ... dar tu m-alungi şi fugi ... te joci şi iar te-ascunzi .. rămâi deci doar o umbră într-un frig pustiu ce n-o să-l pot străbate fără tine, fără mine, fără noi... noi, ce am rostit?! ... de-ai fi tu sau eu sau noi ...dar sunt doar eu şi`acest frig pustiu ... dar te aud, te simt şi te iubesc, dulce şi amară umbră ... să te mai caut, de-aş putea măcar să-ncerc. Dacă am fi picături, n-am avea nevoie de lacrimi ... Dacă am fi cuvinte, n-am avea nevoie de destăinuiri ... Dar suntem oameni şi avem nevoie de dragoste ... cine sunt eu? ... sunt eu, haina fără margini, naiva fără de privire. Nisip mi-e sufletul iar marea mi-e zbucim amplu si iubire. Noroc cu umbra ce m-astupă să nu mai văd întinsa-mi jale peste ferestrele rămase, etern, în setea lor de soare. Ai milă, Doamne, de pribeaga, copila certată cu zânele, în goana ei printre tărâmuri să nu strivească grânele albastre, din lanuri de culoare. Copilă netrebnică, fără suflet, hulită de flori ... ce vreau? ... tu vrei lucruri şi spui de ce? dar eu vreau lucruri care nu au existat niciodată şi spun de ce nu?
Te-aş vrea pe tine ...într-un timp absurd... pentru o veşnicie crudă...te vreau pentru că ai deschis în mine atâtea umbre... atâtea ferestre şi uşi, că nu reuşesc să le mai închid .. dar mi-e frică să le închid?! Dacă vor dispărea pentru o veşnicie şi voi rămâne o pribeagă în această lume rea? Ai reuşit să deschizi cea mai importantă uşă.. ai reuşit să mă faci să iubesc din tot sufletul meu pustiit de ură şi gelozie... şi ştii? Acei fluturaşi de care se tot vorbeşte, îi simt mereu în stomac.. simt cum inima mea vrea pur şi simplu să-mi sară din piept, să mă părăsească, pentru iubirea ei adevarată, pentru prinţul meu cu ochii de azur şi părul de abanos, un înger venit din înălţimile albastre să mă farmece!!
Fiecare dimineaţă e un răsărit de soare în inima mea… pentru că în fiecare dimineaţă mă trezesc cu gândul la tine, şi seara eşti ultimul meu gând… îţi trimit pupici în somn, îmi trimit îngerii să te vegheze, dar ei se întorc înainte ca eu să cad pradă lui Morpheus, şi îmi spun mereu de fiecare dată: “Noi nu putem veghea un alt înger, e o misiune mult prea grea, prea dificilă şi prea dumnezeiască”. Pentru mine tu eşti cel mai frumos înger, eşti luceafărul meu, ai devenit tot ce am mai scump pe lume, ai devenit parte din viaţa mea şi te iubesc! Te iubesc aşa cum pământul iubeşte ploaia după o zi caniculară, te iubesc cum florile iubesc Soarele ce le ajută să crească….te iubesc pentru că îmi doresc în fiecare clipă să-ţi aud glasul, te iubesc când tresar de nelinişte şi când tresar de bucurie.
Pe tine te voi cuceri prin luptă şi nu voi depune armele înainte de a capitula. Ca să ajung la inima ta, n-am să umblu pe căi lăturalnice, ci pe drumul mare, zburând pe cai înaripaţi. Nu mă vrei? Te vreau eu, şi mi-e suficient!!
Te-am ancorat de existenţa mea!!
Când m-ai sărutat am descoperit o ţară nouă, minunată, din altă planetă, pe care anexând-o m-am simţit stăpâna universului! Cu tine mă simt alta, parcă am intrat într-o nouă existenţă. Râd, glumesc, fac nebunii. SUNT FERICITĂ?!
Am fost în stare să aştern pe hârtie frazele astea de foc? De necrezut! Sunt chemările înaripate, ale iubirii, strigătele deznădejdii, tânguirile dorului neîmplinit, o avalanşă a tuturor elementelor dragostei, ale marii dragoste.
Te sărut aievea ca-ntr-un vis ciudat!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu